Problema spinoas? a valorii

Articol publicat in: Cultura, Educatie, Mass-media


-despre SF ?i literatur? -

*articol publicat īn revista Gazeta SF*

Din capul locului fie spus, am avut īntotdeauna o indezirabil? ?i īntrucītva inexplicabil? rezerv? īn a vorbi sau scrie despre literatura SF . Suf?r aici, m?rturisesc, de o inacceptabil? semidoc?iune, ce provine nu atīt din insuficienta cunoa?tere a domeniului, cīt dintr-o prejudecat? ce mi s-a indus, deloc cu subtilitate, īnc? din anii liceului (adic? de atunci cīnd literatura a īnceput s? m? intereseze cu adev?rat). Manualul de clasa a IX-a, cel dup? care studiam īn urm? cu 9 (!) www .acasa.ro/ani” title=”ani”>ani ?i eu, ?i care e īn continuare preferatul profesorilor de limba ?i literatura rom ān? (lucru explicabil prin prisma mai multor aspecte, care īns? nu ne intereseaz? aici), acel manual, zic, trateaz? literatura SF īntr-un mod acut discriminator, f?cīndu-i vīnt īntr-o oal? mare ?i eterogen? – subliteratura, al?turi de mult mai detestabilele romance, soap, policier, horror etc. La aceast? axiom?, ei adaug? spre exemplificare un text absolut neatr?g?tor ?i meschin (un fragment din „Jocul lui Ender” de Orson Scott Card; e de discutat dac? alegerea textului a fost sau nu inspirat?, pentru c? nu prea putem mai putem ?ti care a fost scopul real al autorilor, date fiind circumstan?ele). Fraged ?i credul fiind, am luat informa?ia de bun? (nu c? nu m-ar fi contrariat!) ?i mi-am īnsu?it-o, cum adesea se īntīmpl? īn tinere?i diletante, ca pe o idee proprie ?i original?. Mai mult, am īmbr??i?at-o ?i propov?duit-o sincer īn cercurile mele mai mult sau mai pu?in academice. Am persistat, a?adar, īn gre?eal?, fapt pe care acum īl regret (e, poate unul dintre motivele acestor rīnduri).

Transformarea s-a produs poate prea tīrziu, īn anul trei de facultate, dac?-mi amintesc bine. F?ceam practic? pedagogic?, aveam de predat textul lui Horia Aram?, „Planeta celor doi sori“, o alegere inspirat?, ca de obicei la Humanitas. Textul e, literar vorbind, spumos, atractiv, nu plictise?te, nu obose?te. Descrierile sīnt precise, suficient de explicite ?i totodat? deschise fantasm?rii. Citindu-l cu voce tare īn fa?a clasei, am realizat c? to?i copiii erau ochi ?i urechi, ?i nu era un act de polite?e sau cine mai ?tie ce. Pur ?i simplu, pe copii īi atrage ca un magnet SF-ul. Astfel privit, ar putea avea o important? utilitate social?.

Sco?īndu-l din context, m-am v?zut nevoit s?-i recunosc pe loc valoarea literar? imanent?. Apoi, m-am gīndit mai bine ?i am f?cut o scurt? ?edin?? mental?: de ce n-ar merita SF-ul statutul de literatur?? Este el inconsistent, cli?eic, limitat? Nicidecum. A avut SF-ul vreo influen?? asupra istoriei literare? Indiscutabil. Exist? vreun punct comun īntre Coelho, Meyer, Rowling ?i Asimov, Herbert, Wells? Nu prea. Atunci? De ce este persecutat? E prea tehnic ca s? fie literatur?? Nu ?ine: romanele lui G. C?linescu, de pild?, abund? de specifica?ii tehnice din domeniul arhitecturii, ?i nimeni n-ar īndr?zni vreodat? s? le acuze de prisos de informa?ie specializat?. Īn plus, cīnd cite?ti, s? zicem, „Dune“, tehnica e ultimul aspect care-?i atrage ?ie, cititor inocent, aten?ia. Sīnt acolo ni?te pasaje care l-ar face pe Sadoveanu, s?racul, invidios. Discu?ia r?mīne deschis?, ?i nu neap?rat īn direc?ia unei teorii a conspira?iei (de?i nu e de neluat īn seam? o atare idee: e unanim cunoscut? ?i pe undeva natural? reticen?a criticilor – mai cu seam? a celor de literatur? – la tot ce īnseamn? alternativ; incon?tient, poate, s-a respins īn permanen?? ideea valorii īn domenii obscure – pentru ei! – ca acesta).

Ackerman a fost inspirat cīnd a inventat termenul, cel pu?in pe jum?tate. E tot mai clar c? atmosfera prozei SF are, cu siguran??, ceva din fantasticul pur (aici m? refer la categoria estetic? a fantasticului): exist? emo?ie, spleen, suspans real, un horror bun, latent, sugerat, de factur? gotic?. Nelini?tea, sentimentul de passing-by, traversarea permanent? a unor grani?e mobile sīnt ni?te realit??i incontestabile, ce-i confer? o valoare intrinsec? acestei scriituri.

Pe marginea valorii estetice īn literatur? se dialogheaz?/ converseaz?/ dezbate aprig, de secole īncoace. La o idee comun? nu s-a ajuns īnc?, ?i probabil c? nici n-ar trebui s? se ajung?. Pīn? la urm?, aceste dispute sīnt mai mult decīt benefice literaturii, esteticii, evolu?iei ?i valorii īnse?i. Puncte comune sīnt, īns?, ?i unul dintre ele e cel enun?at de Hugo Friedrich īn „Structura liricii moderne“, preluat ?i centralizat din teoriile anterioare, ale lui Poe, Baudelaire prin Nietzsche ?i Heidegger. Pe scurt, scriitura/ opera de art? devine valoroas? cīnd autorul reu?e?te, scriind/ pictīnd/ sculptīnd etc., s? creeze lume: peisaj, feeling, situa?ii de via??, caractere/ tipologii/ individualit??i umane. Īn loc de concluzie, pun o īntrebare de bun sim?: unde īn literatur? se creeaz? lume mai mult decīt īn SF?



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X