Pseudo-interviu

Articol publicat in: Divertisment, Educatie


Marele Mort a avut amabilitatea s?-mi acorde (īn mod absolut personal ?i total exclusiv) acest interviu, primul de cīnd, cu generozitatea-i universal recunoscut?, ne-a p?r?sit īntru eternitate.

Pentru a-l putea īntīlni, a trebuit s? fac ceea ce a f?cut ?i el pe 5 noiembrie: gestul suprem. A fost greu, dar a meritat. Fiind suficient de p?c?tos ?i ingrat (sigur, nu la dimensiunea absolut intangibil? la care numai el s-a pretat s? ajung?), decizia Providen?ei īn ceea ce m? prive?te a fost simpl? ?i lipsit? de ori?ice echivoc. “Ai s? mergi jos, tinere, cīt mai jos!”, mi-a zis Creatorul, īntr-un inexplicabil acces de poliloghie. Dup? care, nici una, nici alta, mi-a executat un ?ut scurt, f?r? pendulare, īn posterior , proiectīndu-m? cu viteza ?i precizia unei mingi – trimise de un, s? zicem, Leo Grozavu īn zilele bune – taman īn str?fundul tenebrelor.

Aici, vreme bun?. Cam cald, totu?i. Pīn? s? dau ochii cu PR-istul a?ez?mīntului (de care, pīn? la urm?, n-am mai avut nevoie), mi-am satisf?cut cīteva curiozit??i ce m? fr?mīntau īnc? din pre-via?a p?mīntean?. Adolf Hitler participa la bar mitzvah-ul zilnic, Ion Caraion d?dea interviuri luminoase unor īmpieli?a?i suspect de alba?tri (la ochi), Nichita St?nescu scria numai versuri concrete ?i cu sens īn pauzele dintre ?edin?ele Alcoolicilor Anonimi, iar Ignacio de Loyola conducea o īntrunire de poc?i?i, vr?jitoare ?i fizicieni (fiecare vorb? a lui era īncuviin?at? de cīte un “Amin!” conjunctural al asisten?ei).

De Porc am dat īntīmpl?tor, īn salon la nea Nicu. Cei doi corifei se aflau īntr-o simbioz? perfect?, dar de sens invers celui clasic. Era, m?rturisesc, un spectacol greu de privit, o tortur? paroxistic? pentru ambele p?r?i. Evident, versurile Cizmarului ?chiop?tau, nici dic?ia ?i nici gesturile nu erau la fel de ample ?i de corecte (fapt explicabil – limba-i era ocupat? mai mult cu linsul decīt cu recitatul), dar, īn esen??, se p?stra coeren?a discursului (am prins, din zbor, cīteva crīmpeie:

N: Īntrieg, al t?u, Poiete, a?a m? simt acum,
de prosl?viri ?i uode fiin?a-mi ie s?tul?…
Ī?i mul?umiesc din sufliet, c?ci simt pie dat? cum
riena?te-n mine īnsumi ?i ultima cielul?.

Parc? tr?iam iegzilul fantastic īn pustiu
?i fapta ta m?ria?? avu diodat?-n mine
iefectul formidabil a unui fulgier viu
lovind īn tot ce-nciarc? vun om s? fac? bine.

Ie?ti tīn?r, doamn?, tīn?r ?i-atāt de curajos,
ai īngropat īntriag? spieran?a romāniasc?,
?i-a dat o ienergie durerile de jos
?i-ai prosl?vit minciuna ca p-o alias? masc?.

Zdrobindu-mi cu criedin??, dup? putiere, ?ara,

ī?i mul?umesc de tuate, Muorbid ?i Prost Ierou!

Din Gieniul dumitale ca un fiertil iecou,

s? vin? Adiev?rul, s? vin? Prim?vara!).

V?dit surprins de vizita mea, poetul-pereche (poetul dublu, am vrut s? zic) al pseudo-literaturii romāne m-a īntīmpinat, totu?i, cu bun?voin??. De?i mirosea a ?orici pīrlit bine, de?i p?rul i se-nnegrise vizibil – consecin?? a fumului dens – ?i p?rea cam lipsit de inspira?ie, s-a str?duit s?-mi r?spund?, īn stilul care l-a consacrat.

R: Maestre, cum v? merge-n pribegie?
P: Copile, nu-s pribeag, m? simt acas?
oriunde m-ar purta vreo vijelie!
R: Mai scrie?i?
P:                   Nu, c?ci moartea nemiloas?
nu m-a l?sat s?-mi v?d de poezie…

Īn schimb, i-a pus lui Nicu-n mīn? pana
?i-o poart?, v?d, cam cu nevrednicie
(m? gīdil? cu ea, īn loc s? scrie).
R: Permite?i s? v?-ntreb: unde-i Ileana?

P: La cursuri nesfīr?ite de chimie.
(Īnva?? tot ce-a scris cīnd era vie,
c-au acuzat-o de plastografie
ni?te studen?i de la DrAcademie).

R: ?i Barbu?
P:                 Barbu-i po?t?,-ntr-o orgie
de demoni tineri, plini de b?rb??ie,
care-i predau ?i Marg?i actorie…

R: Ce crede?i, pe p?mīnt v? e cinstit?
Memoria?
P:                  Se poate ?i mai bine!
R: Cum?
P:           S? citeze oameni mul?i din mine,
?i nu doar lumea trist? ?i tīmpit?!

To?i detractorii s?-?i aduc?-aminte
ce mare om am fost, la trup ?i suflet,
cum am jertfit miliarde de cuvinte
pe-al artei mare-altar, dintr-un r?suflet!

Iar criticii ?i celorlal?i nemernici
un singur gīnd le trec, din ve?nicie:
s? nu dea ?ldesus ?i cei cucernici
s? nimeri?i la Teo*-n eparhie!
__________________________
*Era vorba de Teoctist, fostul patriarh.

V?zīnd c? discu?ia tinde s? derapeze īntr-un sens pe care nu mi-l doream, i-am mul?umit maestrului cum se cuvine, cu un cro?eu la ficat ?i o flegm? precis?, fix īntre orbite, dup? care mi-am completat, timp de o s?pt?mīn?, cererea de repatriere , reu?ind s? ob?in toate ?tampilele, aprob?rile ?i autoriza?iile de p?r?sire a t?rīmului damnat. Dracii de la ghi?ee erau netrebnici, dar nu suficient de perseveren?i (“B?ie?i”, le-am zis, “face?i o vizit? de documentare īn Romānia, ave?i multe de īnv??at”), astfel c?, dup? doar o lun? pe listele de a?teptare, am fost ?utat īnapoi printre oamenii vii, cu aceea?i for?? ?i aceea?i precizie, de īnsu?i Dobrin, de aceast? dat?, care, de?i incredibil de treaz, nu s-a putut ab?ine s? nu m? ?i jongleze de cīteva ori.

Odat? terminat? excursia ezoteric?, am scris aceste minunate rīnduri, pe care, cu notoria-mi modestie, le ?i semnez.



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X