Cu vīnt īnainte

Introducere la noul meu volum, Umorul ?i-acrobaticii. Istoria critic? a umorului romānesc

 

Tetanosul e o boal? cumplit?. Netratat la timp, va conduce īntotdeauna la decesul pacientului, evolu?ia sa fiind invariabil aceea?i. Practic, de la un punct īnainte, tetanosul nu mai poate fi nici controlat, nici oprit, nici m?car īncetinit, precum alte maladii incurabile. Unul dintre teribilele sale simptome (īn faz? terminal?) poart? o denumire mai gr?itoare decīt dou?zeci de tratate de medicin?: rictus sardonicus. Mu?chii fe?ei se contract? īntr-o form? specific?, un rīnjet larg, īnfior?tor, ce precede o moarte aproape imediat?, prin asfixiere . Uneori, rīnjetul vine la pachet cu zgomotele adecvate, un soi de rīs glorios, hohotitor ?i, cel mai trist, f?r? vreo alt? explica?ie medical? decīt necesitatea fizic? de a respira astfel. Bolnavul de tetanos , deci, īnainte de a-?i da ob?tescul sfīr?it, īnlocuie?te mina (sau morga?) funest? cu un rīnjet batjocoritor ?i respira?ia (ne)regulat? cu o cascad? de apocaliptice hohote. A?a īn?elege el s?-?i rīd?, nastratine?te, de moarte. Din p?cate, nu e rīsul lui…

E ceva atīt de neao?, de autohton īn acest rīs inexplicabil, stupid, nebunesc, de-al nostru! E atīt de u?or pentru oricine s? fac? o analogie cvasi-tautologic? īntre rīsul romānesc de azi, nejustificat de nimic, ?i situa?ia noastr? social?/ economic?/ politic?/…!

Rictus sardonicus e singura justificare a oamenilor care ī?i mai permit azi s? rīd? īn Romānia, oscilīnd īntre glumele cretinopate ale lui Mihai Bendeac (altfel, un excelent imitator), īnjur?turile puerile ale Robotzilor ?i umorul chinuit al unor Diverti?i atīt de inconsisten?i, īncīt au trebuit īmp?r?i?i la dou? televiziuni! Nu mai vorbim de print (unde ni?te umori?ti epuiza?i s-au scindat, mai īntīi īn dou? tabere, apoi, cu larga contribu?ie a unei macabre eminen?e guvernamentale, īn trei, care, puse la un loc, mai c-ar atinge cotele de umor de prin Urzica) sau online (unde un redactor Ca?avencii s-a f?cut prea col?os ca s? te mai fac? s? rīzi, iar unul Kamikaze s-a diluat īn a?a hal, īncīt a īnceput s? se ia īn serios). Revenind la umorul TV, vedem c? īn Romānia se mai rīde doar proste?te, downian (Bendeac), copil?re?te ( Robotzi ), sau for?at (cel mult o dat? pe lun?, la Serviciul Romān de Distractis, sau cam a?a ceva)[1].

Se rīde, deci, chinuit, de dragul rīsului, sau pentru a face un prea specific romānesc haz generic de necaz. C? de necazuri, slav? Creatorului, e infla?ie. E clar: de?i sursele de umor sīnt neschimbat de multe ?i variate, instrumentele umorului ni le-am pierdut demult. Sardonicus nu mai putem hohoti, c? ne pa?te etapa urm?toare. Ce-i de f?cut? Ce face un muzician cīnd r?mīne f?r? idei: un best of. Ce face un poet f?r? inspira?ie: o antologie. Ce face un actor f?r? spectacole: nu o telenovel? (!), ci un DVD de colec?ie. Asemenea ?i noi: c?ut?m, cu aceast? istorie critic? a umorului romānesc, motive de rīs īn trecut, de care chiar noi, cīndva, īntr-o marxist? descenden??, tot rīzīnd ne-am desp?r?it.


[1] Cazurile patologic grave, de public amuzabil de c?tre Tr?sni?i sau Mondeni se autoexclud din discu?ie. La fel ?i cei care se uit? la Banciu sau Badea ca s? se rīd?.



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X